

Standardul ISO 37301 permite organizațiilor care urmăresc succesul pe termen lung să stabilească și să mențină o cultură a conformării, luând în considerare nevoile și așteptările parților interesate. De fapt, organizațiile care definesc și implementează o cultură a conformării acordă atenție nevoilor și așteptărilor părților interesate, cresc valoarea reală a organizației și creează valoare durabilă pe termen lung. ISO 37301 este un standard internațional certificabil, care permite unei organizații stabilirea, dezvoltarea, implementarea, evaluarea, menținerea și îmbunătățirea continuă a unui sistem de management al conformării. Acesta permite organizațiilor să aibă o abordare integrată pentru controlul riscurilor de conformare și culturii corporative bazată pe conduita și comportamentul responsabil, dar și conștient la toate nivelurile organizației, pornind de la managementul de vârf.
Prin implementarea unui sistem de management al conformării bazat pe ISO 37301, organizațiile vor putea să:
In contextul actual, când se pune accent tot mai mult pe un sistem de reglementari în continuă evoluție și din ce in ce mai complex, atât la nivel național, cât si internațional, apariția de noi responsabilități și riscul reputațional au determinat organizațiile să fie din ce în ce mai atente la problemele de conformare.
Conformarea nu este doar baza, ci și o oportunitate pentru o organizație care dorește succesul sustenabil, este un proces continuu și rezultatul unei organizații care își îndeplinește obligațiile.
Conformarea devine sustenabilă prin integrarea acesteia în cultura organizației și în comportamentul și atitudinea oamenilor care lucrează pentru aceasta. Păstrându-si independența, este de preferat ca managementul conformării să fie integrat cu celelalte procese de management ale organizației și cu cerințele și procedurile sale operaționale.
Un sistem eficace de management al conformării la nivel de organizație permite acesteia să-și demonstreze angajamentul de a respecta legile relevante, cerințele de reglementare, codurile din industrie și standardele organizaționale, precum și standardele de bună guvernanță, cele mai bune practici general acceptate, etica și așteptările comunității.
Având în vedere natura în continuă schimbare a legilor și reglementărilor din diferite țări și regiuni, este imperativ pentru o organizație să se țină în permanență la curent cu reglementările aplicabile. Un sistem de management al conformării (CMS) eficace permite identificarea cerințelor relevante, asigurarea conformării în întreaga organizație, dar și monitorizarea și optimizarea acesteia.
ISO 37301 poate fi aplicat tuturor organizațiilor, indiferent de mărimea, natura sau complexitatea activității acestora. CMS se bazează pe principiile integrității, bunei guvernări, proporționalității, transparenței, sustenabilității și răspunderii juridice.
Ca și în cazul celor mai multe standarde ale sistemelor de management, ISO 37301 urmează structura de nivel înalt (Anexa SL) dezvoltată de ISO. Aceasta permite organizațiilor să integreze diverse sisteme de management, ceea ce înseamnă că organizațiile pot fie să adopte un CMS ca sistem de management autonom, fie îl pot integra cu alte sisteme de management existente, având în vedere și faptul că ISO 37301 adoptă o abordare holistică a managementului conformării.
Pentru organizațiile care doresc creștere și succes pe termen lung, respectarea constantă a obligațiilor de conformare este o necesitate, nu o opțiune. Un CMS bazat pe cerințele și îndrumările ISO 37301 creează în cadrul organizațiilor un set de instrumente (politici, procese și mijloace de control) care le permit acestora să stabilească și să mențină o cultură a conformării.
Organizațiile cu un CMS bazat pe ISO 37301 se angajează să respecte norme solide de guvernanță corporativă, bune practici și conduită etică. Cu toate acestea, CMS nu poate elimina complet riscul de neconformare. În acest sens, cerințele și îndrumările ISO 37301 îmbunătățesc capacitatea organizației de a identifica și de a răspunde la neconformare.
Un CMS oferă organizațiilor o abordare structurată pentru a îndeplini obligațiile de conformare, adică cerințele pe care trebuie să le respecte în mod obligatoriu, cum ar fi legi, reglementări, hotărâri judecătorești, permise, licențe, precum și cele pe care aleg în mod voluntar să le respecte, cum ar fi cele interne: politici și proceduri, coduri de conduită, standarde și acorduri cu comunitățile sau ONG-uri.
ISO 37301 accentuează dorința firească de conformare, care începe cu stabilirea tonului la vârful organizației. Angajamentul față de o bună cultură a conformării trebuie demonstrat de către organul de conducere al organizației și managementul de vârf printr-o politică de conformare și stabilirea obiectivelor de conformare la diferite niveluri. În plus, organul de conducere și managementul de vârf sunt, de asemenea, obligate să dea dovadă de leadership și angajament prin furnizarea resurselor necesare, stabilirea unei funcții de conformare, definirea rolurilor și responsabilităților și așa mai departe. Mai presus de toate, organul de conducere și managementul de vârf trebuie să-și demonstreze în mod activ și vizibil angajamentul față de CMS prin acțiunile și deciziile lor.
Notă: ISO 37301:2021 “Sisteme de management al conformității – Cerințe cu îndrumare pentru utilizare” a înlocuit ISO 19600:2014.
Vrei să afli costuri sau alte detalii?
Solicită ofertă și vei primi răspuns în cel mai scurt timp posibil.
Cursuri
Ești interesat de cursuri în perioada următoare?
Consultă calendarul lunii curente
sau mergi la pagina de instruire.
Ești interesat de cursuri în perioada următoare?